Ai grijă ce-ți dorești pentru că s-ar putea să ți se îndeplinească

21:55 AtelierMarbelle 0 Comments

sursa foto:pixabay.com

Dacă ar veni la voi un duh fermecat și v-ar spune că vă îndeplinește o dorință, care ar fi aceea?

Eu știu ce aș spune. Fără să clipesc, aș răspunde: CURAJ! Știți acela care te face să-ți îndeplinești visurile, să ieși din zona de confort și să-ți depășești limitele? Pe ăla îl vreau! Acel curaj pe care-l avem  cu toții în copilărie, dar pe care, cu trecerea timpului ni-l pierdem sau suntem ajutați să-l pierdem.

Școala nu ne învață să fim curajoși, dar viața ne cere acest lucru în mod obligatoriu. Profesorii nu ne ajută să ne desfacem aripile, ba ni le mai și taie, cu o plăcere aproape răutăcioasă. Iar părinții, dragii de ei, și-au pierdut ei înșiși curajul și nu au cum să ni-l predea și nouă. Și uite așa, ajungem adulți la rândul nostru, având niște frici atât de puternice, încât rareori mai ieșim din carapacea noastră de siguranță! Pentru că nu mai avem curaj!

Dar la ce-mi trebuie mie mai exact acel curaj? Păi, haideți să vă spun!

Dacă aș avea un pic de curaj, mi-aș deschide un atelier de gravură. De creativitate zic eu că nu duc lipsă, talent la desen are fiica mea, iar pe fiul meu l-aș pune să lucreze la relații clienți, să ”zăpăcească” clientele cu mutrița lui plină de farmec. Mi-aș achiziționa un Gravator laser BCL-0503MU și aș începe imediat să gravez bijuterii.

Distribuit de Colop Romania, acest gravator laser Bodor de tip CO2 poate prelucra și grava obiecte din diverse materiale, inclusiv metal, așa cum am eu nevoie: aur, argint, oțel inoxidabil etc. Datorită tehnologiei laser, voi putea efectua gravuri extrem de complexe, păstrând finețea fiecărui detaliu. De asemenea, gravatorul este prevăzut cu pointer roșu coaxial, adică o rază roșie de poziționare care urmează exact traseul razei laser. Acest lucru mă va ajuta să încadrez perfect gravura pe care urmează s-o execut și să obțin, într-un mod extrem de simplu și rapid, o gravură complexă și rafinată. 

Gravatorul BCL-0503 MU este de dimensiuni mici, poate fi așezat pe masă sau birou și arată și foarte bine, ceea ce este perfect pentru că astfel că nu-mi va strica feng-shui-ul din atelier!

sursa foto: bodorlaser.ro

Însă, pe lângă design-ul modern, îmi place și faptul că are inclusă tehnologia Wi-Fi, ceea ce îmi va permite să  poziționez aparatul de gravat oriunde vreau eu, fără vreo restricție în ceea ce privește distanța față de computer. Totodată, aparatul poate fi controlat și de pe telefon, folosindu-se o aplicație atât pentru dispozitive iOS, cât și pentru Android. 

Sincer, sunt extrem de entuziasmată și de-abia aștept să gravez mesaje speciale pentru persoane iubite, desene minunate create de fetița mea sau alte modele originale, personalizate pentru fiecare client în parte.

Îmi place la nebunie ideea și mi-ar plăcea tare mult s-o pun în practică! Ar fi nu doar o muncă cu adevărat plăcută, ci și profitabilă pentru că într-o lume ca a noastră, a producției de masă, unde totul se face pe bandă rulantă și la kilogram, cine nu vrea să fie unic și original? 

Hai că vă las acum, pentru că eu mă apuc deja de treabă!!!

*Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2018 și mi-a dat, pe bune, o super idee:) Vă rog să nu mi-o furați. Dacă vă place, dați de știre și ne asociem!!!







0 comentarii: