Expunerea bijuteriilor, cheie a succesului

23:12 AtelierMarbelle 0 Comments

Am vizitat multe târguri de handmade. În unele cazuri am fost atrasă de unele standuri înainte de a putea să văd bijuteriile. În mod evident, trebuie să existe niște tehnici de expunere care te ajută să-ți pui mai bine în valoare creațiile.
Din cercetările mele am reținut câteva idei care merită aplicate. Iată care sunt acestea:

Adăugați culoare suporturilor de prezentare a bijuteriilor. Dacă așezați bijuteriile pe un suport, colorați fundalul. Același lucru este indicat și dacă  prezentați bijuteriile în cutii. Încercați expunerea unor cutii colorate pentru că sunt mai atractive ( vă recomandăm roz, alb sau gri pentru bijuterii cu pietre închise la culoare, iar pentru cele deschise roșu închis sau albastru închis). Nu este indicat să amestecați culorile, creați doua secțiuni și încercați să alegeți două culori contrastante.

Stabiliți care vă sunt grupurile țintă ale bijuteriilor voastre și creați un stand adecvat acestora. Puteți să vă inspirați din revistele de modă. Utilizați mijloacele adecvate, cum ar fi manechine cu expresii zâmbitoare și accesorii îndrăznețe pentru adolescenți, sau busturi vintage dacă creații bijuterii de acest tip.

Nu prezentați bijuteriile într-un mod monoton, prindeți-le pe șevalet în unghiuri neobișnuite și încercați să atrageți atenția prin formarea unor diagonale.

Luminarea adecvata a bijuteriilor este o altă idee bună și poate fi asigurată prin folosirea unor lămpi portabile.

Este necesar să aveți mereu la îndemână o oglindă, în care cumpărătorii se pot admira purtând creațiile voastre.

Cărțile tale de vizită lăsate la îndemâna clienților pot duce la fidelizarea acestora și îți conferă un aer profesionist.

0 comentarii: